EN FR IT

Unul dintre palatele cu renume din fosta capitală a Moldovei, Casa Cantacuzino-Pașcanu este situată pe partea opusă Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Construcția a fost ridicată în 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu.

La început, palatul era înconjurat de un zid care delimita în față o grădină mare cu arbori înalți, iar în spate se găseau anexele curții boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Locul a fost marcat în preajma anului 1855 de o poveste dramatică care a grăbit procesul de dezrobire a țiganilor robi boierești din Moldova și apoi din Țara Românească.

Casa logofătului era renumită în Iași prin arhitectura impozantă, prin poziția ocupată în oraș, dar și prin sindrofiile și partidele de cărți organizate aici. Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a fost un invitat regulat al casei în perioada domniei sale (1849-1856). După moartea logofătului, clădirea a trecut în proprietatea politicianului ieșean Dimitrie Cozadini, devenind reședință regală temporară după 1875, pentru regele Carol I și invitații săi în timpul vizitelor la Iași. În salonul de la etaj, reprezentanți ai conducerii orașului au dezbătut intens în 1879 eliminarea inegalităților social-politice cauzate de motive religioase. Clădirea a fost cumpărată de stat pentru a găzdui sediul Corpului IV de armată, aici fiind adăpostite Comandamentul, Brigada de artilerie, Serviciul de Geniu și alte unități militare. În timpul Primului Război Mondial, clădirea a devenit Reședința Reginei Maria, urmând ca în perioada interbelică să funcționeze aici Institutul de educație a fiicelor de militari. În cel de al Doilea Război Mondial, fosta casă cantacuzinească, împrejmuită de grilaj înalt cu țepușe, s-a transformat în lagăr pentru prizonierii de război sovietici, iar mai apoi, pentru cei români, după ofensiva rusească. La finalul războiului, clădirea a devenit cămin al studenților de la Institutul Politehnic, din 1966 a preluat rolul de Palat al Pionierilor, iar după căderea regimului comunist a primit numele de Palatul Copiilor.

Construcția din piatră și cărămidă tencuită îmbie privirea trecătorului prin simplitatea și proporționalitatea arhitecturii neoclasice. Asemeni multor alte clădiri boierești din aceeași perioadă, holul principal este dominat de scara monumentală care duce spre etajul cu sala de bal, cu rol actual de sală de festivități.

În prezent, Palatului Copiilor are rolul de a organiza activități non-formale specifice timpului liber și de a implica pe copii în proiecte educative. Activitățile sunt împărțite în peste 100 de cercuri, în domeniile arte vizuale, muzică și dans, cultură civică, știință și tehnică sau sport și turism.

VIZITĂ:  cu programare la secretariatul instituției


Palatul Dezrobirii țiganilor (romilor) boierești

Logofătul Dumitrache Cantacuzino, proprietarul palatului, a avut un copil nelegitim cu Maria, slujitoarea romă a soției sale Profira. După moartea soțului, lipsită de urmași, Profira ajunge să-l îndrăgească mult pe Dincă, băiatul care semăna perfect cu tatăl său. Într-o excursie la Paris, tânărul se îndrăgostește de o franțuzoaică, Clementina, care nu a acceptat condiția sa socială. Profira nu a fost de acord cu eliberarea lui nici chiar la insistențele nepotului ei, Domnul Moldovei Grigore Al. Ghica. În 1855, îndrăgostit și neputincios, tânărul a împușcat-o pe Clementina, după care s-a sinucis. Cuprinsă de vinovăție, Profira și-a dedicat viața și a donat averea Spitalului Pașcanu, iar povestea cutremurătoare a grăbit eliberarea tuturor robilor.

7. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Corp A    9. Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”

Help us improve the translation for your language

You can change any text by clicking on (press Enter after changing)

X