Preistorie
Actualul amplasament al orașului Iași a fost locuit cel puțin din perioada neolitică (finalul epocii de piatră). Descoperirile arheologice arată prezența, în perioada 5200-3500 î.Hr., a uneia dintre cele mai vechi civilizații ale Europei, numită Cucuteni, după numele unei localități de lângă Târgu-Frumos.
Antichitate
În perioada antică, zona a fost populată de numeroase triburi, precum geto-dacii, carpi, sarmații, sciții, bastarnii, costobocii etc. Regatul Daciei, constituit în sec. II î.Hr., a fost primul stat organizat menționat în istorie pe acest teritoriu. A fost cucerit de Împăratul roman Traian în anul 106, însă teritoriul Iașului a făcut parte din așa-zisul ținut al Daciei Libere. Cu toate acestea, se credea că turnul (din fața Palatului Domnesc), demolat la 1834 și prezent în vechea efigie a orașului, ar fi fost construit de romani.
Evul mediu
Perioada cuprinsă între retragerea din Dacia a armatei împăratului roman Aurelian (271 d.Hr.) și întemeierea Moldovei (aprox. 1359) a fost marcată de valuri succesive de popoare migratoare: goți, slavi, huni, avari, maghiari, cumani, mongoli etc. Multe dintre acestea au produs efecte devastatoare asupra populației existente, iar izvoarele istorice asupra acestei perioade sunt foarte sărace.
ORIGINEA NUMELUI
Orașul Iași este cunoscut în documente ca Târgul Ieșilor, Iașii sau Jassy (mai ales în documentele străine). Numele orașului este legat de tribul iazigilor, un popor antic documentat în sec. I-V d.Hr., care făcea parte din familia sarmaților (de origine iraniană) alături de alani și roxolani. Urmașii acestor triburi sunt „iașii”, care apar menționați în sec. XIV în zona Moldovei și a Ungariei și se crede că numele lor ar deriva de la vechii iazigi, unde yazg sau yash înseamnă „faimă bună” în sanscrită. În limba maghiară, Municipiul Iași este denumit „Jászvásár”, iar în estul Ungariei există comitatul Jász.
Întemeierea Moldovei la 1359
Dragoș-Vodă a „descălecat” pe teritoriul actual al Moldovei nordice în prima jumătate a secolului al XIV-lea, pentru a întemeia o marcă (provincie de graniță) a Regatului Ungariei, cu rol de apărare contra invaziilor tătarilor. Cronicile cu iz de legendă vorbesc despre trecerea lui Dragoș dinspre Maramureș spre zona râului Moldova, în timpul unei vânători de bouri în urma căreia cățelușa sa de vânătoare, Molda, s-ar fi înecat în apele râului. În jurul anului 1359, Bogdan I („Întemeietorul”), un alt voievod al Maramureșului istoric, a trecut în Moldova și s-a răzvrătit împotriva regelui Ungariei, înlăturându-i suzeranitatea. Simbolul noului stat a devenit bourul, iar după o vreme, capitala Moldovei s-a stabilit la Suceava.
Atestarea documentară de la 1408
Târgul Ieșilor a apărut menționat documen-tar pentru prima dată în 1408, ca important centru comercial, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun și s-a dezvoltat odată cu întemeierea Curții Domnești de la Iași în 1434. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457- 1504), a fost construită biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Luptele purtate împotriva Imperiului Otoman, a tătarilor și a regatelor Ungariei și Poloniei i-au adus faimă, iar Moldova a prosperat, ajungând la extinderea ei maximă în 1483, de la Nistru până la crestele Carpaților Orientali și de la Marea Neagră până la nord de Cernăuți (azi în Ucraina). Puterea crescândă a Imperiului Otoman și alierea acestora cu tătarii din nordul Mării Negre a făcut ca Principatul Moldovei să devină vasal acestuia, de la moartea lui Ștefan (1504) și până la obținerea independenței (1877), cu anumite întreruperi.
Iași Capitala Moldovei 1564-1862
După anul 1564, capitala s-a mutat la Iași, în urma presiunilor sultanului către Voievodul Alexandru Lăpușneanu de a distruge Cetatea de Scaun a Sucevei. Astfel s-a ales un oraș cu o poziție ușor de controlat de către otomani, dar și mai central în cadrul Moldovei. Pentru următorii 300 de ani, Iașul s-a dezvoltat și a generat mai multe mișcări cultural-artistice, religioase, politice și de emancipare. Din nefericire, a fost și martorul unor distrugeri catastrofale cauzate de molime (1612), cutremure (1802), incendii (1775, 1827), inundații periodice ale râului Bahlui sau de atacuri ale armatelor otomane, rusești, tătare, poloneze și austriece.
Țara Românească (Valahia) și Moldova au avut de multe ori domni care au ocupat tronul când într-o țară, când în cealaltă.
În anul 1600, în urma campaniilor de succes din Ardeal, cealaltă provincie locuită majoritar de români, Domnul Mihai Viteazul a intrat triumfător în Iași, realizând o unire personală a celor trei provincii timp de un an. În mai 1600, și-a realizat o pecete la Curtea Domnească de la Iași, care îl proclama drept „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată Țara Moldovei”.
Vasile Lupu (1634-1653) a dus Iașul la apogeu, construind lăcașe de cult de valoare monumentală (Mănăstirile Golia și Trei Ierarhi), o școală de învățământ superior și altele. A adus aici moaștele Sfintei Parascheva de la Constantinopol (1641) și a convocat Sinodul de la Iași (1642), ceea ce a transformat orașul într-o capitală a pelerinajului ortodox.
Relativa autonomie a Iașului și a Moldovei în cadrul Imperiului Otoman s-a schimbat după anul 1711, când Domnul-cărturar Dimitrie Cantemir l-a chemat la Iași pe Țarul Petru cel Mare al Rusiei pentru a realiza o coaliție anti-otomană. Armatele rusești și moldovenești au fost înfrânte, iar în perioada următoare domnitorii au fost numiți direct de sultan, aleși din rândul familiilor aristocratice grecești din cartierul Fanar din Istanbul, numiți „fanarioți”.
Reprezentantul Imperiului Otoman la Iași, „beiul”, a avut un palat lângă Biserica Barnovschi, în zona denumită pe atunci „Beilic”. Aici i-a fost tăiat capul Domnitorului Grigore Ghica al III-lea pentru opoziția față de cedarea Bucovinei către Imperiul Austriac în 1775. Dominația fanarioților se va sfârși în 1821 când mișcarea de eliberare a Greciei, „Filiki Eteria” (constituită la Odessa, dar organizată și finanțată la Iași), a înlăturat încrederea acordată grecilor.
Hora Unirii și Unirea Principatelor de la 1859
Tinerii revoluționari de la 1848, înflăcărați de idealurile Revoluției Franceze, au reușit să mobilizeze la Iași o mișcare pașnică, care propunea o serie de reforme sociale și politice, redactate de poetul Vasile Alecsandri. Același poet a compus în 1856 poezia Hora Unirii, care va întări dorința de unitate ale românilor. Aceasta a fost cântată și dansată pe actualul loc al Pieței Unirii din Iași, la vestea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859 la București (după ce fusese ales mai întâi la Iași la 5 ianuarie). În 1862, unirea politică a celor două țări a fost definitivată și s-a hotărât ca Bucureștiul să rămână singura capitală a noului stat, consacrat cu numele „România”.
Importanța Iașului a început treptat să scadă în urma acestei decizii, iar revolta din 1866 arată că existau o serie de nemulțumiri legate de pierderea statutului de capitală.
Sosirea pe tronul României a principelui german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a adus o perioadă de progres, în care România și-a declarat independența (10 mai 1877) și apoi a devenit regat (10 mai 1881). În timpul domniei sale, Iașul a fost privit ca o a doua capitală a țării și a primit o serie de clădiri-simbol nou construite (Teatrul, Palatul Universității), reconsolidate (Mitropolia, Palatul Administrativ) sau renovate (Ansamblul Trei Ierarhi, Biserica Nicolae Domnesc, alte monumente istorice religioase sau laice).
Iași Capitală de Război și Marea Unire 1918
Intrarea României în Primul Război Mondial în anul 1916 și ocuparea capitalei București de către trupele Puterilor Centrale au făcut ca întreaga administrație, casa regală și o mare parte din populația civilă să se retragă la Iași. De la Iași, Regele Ferdinand și conducerea țării au planificat apărarea țării și apoi ofensiva finală. Generalul francez Henri Mathias Berthelot a dus, de la Iași, un efort necontenit de formare și echipare a Armatei române.
Marea Unire din 1918 a reprezentat un proces de reîntregire națională care a început la 27 martie cu Basarabia a continuat cu Bucovina (28 noiembrie) și s-a încheiat la 1 decembrie cu Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Regina Maria, găzduită în actualul Palat al Copiilor din Copou, a îmbrăcat haina de infirmieră, ajutând răniții din război. A avut un rol esențial în tratativele de pace de la Paris din 1919, când România Mare a fost recunoscută de marile puteri.
Perioada interbelică, Al Doilea Război Mondial
Între 1919-1939 România a cunoscut o puternică dezvoltare, iar Iașul și-a consolidat poziția în cadrul regiunii. În anul 1927, Corneliu Zelea Codreanu a înființat la Iași Mișcarea Legionară, o grupare naționalist-extremistă, antisemită și teroristă care a promovat politici de eliminare a evreilor din viața publică. Deși mișcarea a fost înnăbușită în ianuarie 1941, intrarea României în război de partea Germaniei naziste a dus la Pogromul din 28-30 iunie 1941.
Alierea României cu Puterile Axei împotriva Uniunii Sovietice în 1941 și apoi pierderea bătăliei de la Stalingrad din 1943 au dus la retragerea armatelor și bombardarea intensă a Iașului, care a fost astfel mutilat. Imediat după pierderea Iașului, Regele Mihai I a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei în data de 23 august 1944 și arestarea mareșalului Ion Antonescu, decizii care au grăbit finalul conflagrației.
Regimul comunist 1947-1989
După război, un alt extremism, de data aceasta comunismul de sorginte sovietică, a început să prindă rădăcini și să distrugă treptat libertatea de gândire și dreptul la proprietate. Prin propagandă, manipulare, frică indusă de violențele Securității (poliția secretă de stat înființată în 1948) și nepotism pe toate scările ierarhice, regimul a provocat răni adânci în societatea românească, care nici astăzi nu sunt complet închise.
În timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, la Iași au avut loc distrugeri majore ale centrului vechi al orașului. Cutremurul din 1977 a fost folosit ca pretext pentru eliminarea caracterului istoric, politică susținută de prim-secretarul Ion Iliescu. Această politică a fost contrabalansată prin investiții majore în construcția de cartiere de blocuri de locuit și platforme industriale, care azi domină o parte a peisajului urban. Anii 1980 au fost marcați de cultul personalității cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu și de politicile austere: lipsa acută de alimente și utilități, investițiile precare în modernizarea societății etc.
Astfel, în februarie 1987, a pornit la Iași o revoltă a studentelor din Campusul Pușkin care au cerut drepturi minime, iar apoi, la 14 decembrie 1989, a fost planificată o mare demonstrație împotriva regimului, înăbușită însă de Securitate.
.
.
Perioada de Tranziție și Aderarea la U.E.
După căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, a urmat o perioadă de tranziție către economia de piață, acompaniată adesea de o dezvoltare haotică sau nepăsare din partea autorităților. După aderarea la Uniunea Europeană în 2007, Iașul și-a redescoperit patrimoniul local, atractivitatea turistică și spiritul cosmopolit. La nivel infrastructural, ultimii ani au însemnat o renaștere prin îmbunătățirea spațiilor publice, reabilitarea multor monumente istorice și culturale, punerea în valoare a clădirilor-simbol prin iluminat arhitectural etc. Internetul de mare viteză, renumele Universităților din Iași și depărtarea relativ mare față de piața de desfacere europeană au dus la dezvoltarea rapidă a sectorului IT și outsourcing, iar Iașul a devenit un oraș al tinerilor progresiști. Festivalurile culturale, viața de noapte, cumpărăturile și conferințele de afaceri sau educaționale îmbogățesc paleta de motive pentru care tot mai mulți turiști aleg Iașul ca destinație.