EN 
FR 
IT 
În anii 1930, Iașul găzduia peste 100 de case de rugăciune. Astăzi, mai există doar două funcționale. Majoritatea sinagogilor erau amenajate în case simple, fără arhitectură deosebită, datorită evoluției rapide a comunității în secolul al XVIII-lea. Acestea erau organizate în special pe bresle, însă trei dintre ele erau mai importante: Sinagoga Mare din Târgu Cucului, Sinagoga Mare din Podu Roș și Sinagoga din Păcurari, ultimele două fiind demolate în timpul sistematizării comuniste.
Evreii din Moldova erau în principal ashkenazi, urmași ai comunităților medievale din centrul Europei, ce foloseau limba idiș, considerată un dialect al limbii germane. La Iași a fost prezent și curentul religios hasidic, cu lideri spirituali considerați sfinți (țadikimi), la care veneau mii de evrei pentru a primi binecuvântare.
Povestea celei mai vechi sinagogi păstrate din România începe în secolul al XVI-lea. În 1671, Sinagoga Mare a fost ridicată pe ruinele unui loc de rugăciune evreiesc din 1580 care arsese într-un incendiu. Cuvântul „sinagogă” provine din greacă și înseamnă „a reuni”.
Responsabil de construirea acestui edificiu a fost Nathan (Nata) ben Moses Hannover, talmudist, cabalist și istoric din zona Ucrainei de azi. A studiat la Praga și Veneția, după care a devenit rabin la Iași. Este cunoscut pentru lucrarea “Yewen Mezulah” (1653), în care descrie revolta cazacilor lui Bogdan Hmelnițki din 1648-1649 și persecuțiile asupra evreilor din Polonia și Rusia, reușind să creeze o imagine vie a acelei perioade. Hannover este considerat unul dintre istoricii de marcă ai secolului al XVII-lea.
Construirea unui lăcaș de rugăciune mozaic în Iași nu a fost ușoară. Documente din acea vreme specificau că nicio altă construcție nu putea fi mai înaltă decât biserica, iar sinagogile nu puteau fi construite din piatră, așadar prima sinagogă a fost făcută din lemn. La 1671, s-a permis construirea unei noi sinagogi din piatră, iar soluția inginerească a fost de a o construi cu un metru sub pământ, pentru a fi totuși cea mai impunătoare clădire din cartierul evreiesc, așa cum dicta legea evreilor. În plus, această decizie a fost motivată și printr-un verset psalmic transpus în arhitectură: „Din adâncuri chemat-am către Tine, Doamne”.
Arhitectura are influențe eclectice și pune în contrast interiorul de factură barocă cu exteriorul sobru. Clădirea se evidențiază prin măreția cupolei (diametru de 10 m), construită în 1914 pe partea estică, cu steaua lui David în vârf. Se remarcă, de altfel, suplețea ferestrelor și a ușilor.
Clădirea a suferit de pe urma incendiilor și cutremurelor, luând forma actuală după 1761. Pentru a rezista timpului, sinagoga a fost construită cu ziduri groase de un metru și modelată din piatră și cărămidă. Intrarea se face coborând câteva trepte. În interior, candelabrele mari domină încăperea și încadrează amvonul. Un arc central străbate sala principală de la un capăt la celălalt sub forma unui curcubeu peste băncuțele mici. Nișa cu sulurile sfinte (Aron Kodesh) face parte dintr-un panou din lemn sculptat, aurit și pictat ce datează din 1864, aflat în restaurare.
Din 2008, Sinagoga a intrat în reparații capitale, ceremoniile religioase fiind mutate în sediul Comunității Evreiești, apoi în Sinagoga Merarilor.
În 1976, în parcul din fața Sinagogii Mari a fost amplasat un obelisc ce comemorează victimele Pogromului, iar în 2015 scuarul a primit denumirea „Piața Prieteniei Româno-Israeliene”. Pe stada Stihi din apropiere au existat în trecut șapte sinagogi, alături de alte zeci de case de rugăciune.
PROGRAM: Obiectiv în Reabilitare
8. Sinagoga Merarilor