La 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice de către „Monstruoasa Coaliţie”, formată din politicienii liberali şi conservatori, care doreau aducerea pe tronul Principatelor Unite a unui prinţ străin. În locul lui Cuza a fost instituită o locotenență domnească formată din Lascăr Catargi (reprezentant al Moldovei și al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Țării Românești și al liberalilor) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentant la armatei). Această locotenență a condus Principatele până pe 10 mai 1866, când prințul Carol a acceptat tronul.
În atmosfera încordată creată prin abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, proclamaţia Locotenenţei Domneşti din 30 martie/11 aprilie 1866 privind organizarea unui plebiscit pe durata a 7 zile, în care românii să răspundă cu „da” sau „nu” dacă sunt de acord cu alegerea lui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen ca domnitor al Principatelor, conduce la reaprinderea flăcării antiunioniste, transformând-o într-una separatistă.
În plus, Rusia și Turcia susțineau ideea separației celor două țări românești pe motiv că acceptaseră Unirea doar pe perioada domniei lui A. I. Cuza. Austria adoptase o atitudine oarecum neutră, iar singura mare putere care susținea Unirea rămăsese Franța.
Bucureştiul nu vedea separatismul ieşean cu ochi buni. La Iași este trimis un regiment muntean alături de un comisar special cu puteri depline. Mai mult, prefect de Iaşi e numit un muntean – Ştefan Golescu. Aceste măsuri erau privite de ieşeni ca instigatoare. La fel şi venirea lui Al. Golescu şi Al. Lahovari, ca agenţi de propagandă ai Bucureştiului.
Lascăr Catargi și Nicolae Golescu sosesc la Iași în ziua de 1 aprilie 1866. La 2 aprilie începea plebiscitul în întreaga țară.
În chiar a doua zi a plebiscitului, la 3 aprilie 1866 izbucneşte ceea ce s-a numit mişcarea separatistă de la Iaşi. În organizarea tentativei din 3 aprilie 1866, un rol principal l-a avut familia boierească Roznovanu, familie filorusă, din rândul căreia urma să fie proclamat Nicolae Roznovanu ca domn al unei Moldove separată de Muntenia. Mai era şi Costache Moruzzi (ginerele Marghioliţei Roznovanu), cu legături strânse cu diplomaţia rusă şi fratele său, Alexandru Moruzzi. Printre capii complotului au mai fost marii boieri Nicolae Şuţu, Teodor Boldur Lăţescu şi Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi. Alături de separatiști s-au aciuat şi burghezii din Iași, care pierduseră afaceri datorită mutării capitalei la Bucureşti. Se mai adăugau şi nostalgici moldoveni, foşti unionişti, care s-au supărat pe domnii de la Bucureşti că au înlăturat pe moldoveanul Alexandru Ioan Cuza de la domnie. Un rol aparte îl joacă acum şi mitropolia ortodoxă a Moldovei. Dacă înainte de 1859 a fost unionistă, acum o parte din clerici, în frunte cu IPS Calinic Miclescu, devin separatişti pe motivul des invocat că un principe străin de religie catolică va leza biserica şi majoritatea ortodoxă.
Fruntaşii moldoveni au întocmit un prescript verbal în care nu acceptă pe prinţul Carol şi cer ca „Moldova să aibă îndrumare şi guvernul său, fără niciun amestec cu Valachia”.
Populaţia obişnuită şi cei mai mulţi boieri erau împotriva desfacerii unirii, unii dintre ei au venit la slujba religioasă din 3 aprilie fără să ştie ce se pregătea pentru acea zi, căci era Duminica Tomii, iar alţii s-au adunat din curiozitate, să vadă de ce este gălăgie acolo.
Oamenii roznovenilor au instigat mulţimea să strige „Jos Unirea, Jos prinţul străin! Trăiască Moldova!” moment în care Calinic Miclescu a ieşit cu crucea în mână, a aprobat declaraţia separatistă, a binecuvântat separatiştii şi le-a cerut să ia cu asalt palatul administrativ (în prezent Palatul Culturii) unde se aflau membrii Locotenenței Domnești. Separatiştii se aşteptau să li se alăture toată populaţia Iaşului, ceea ce nu s-a întâmplat. Sursele oficiale povestesc că au participat maxim 500 de oameni.
Un batalion bine instruit de soldaţi munteni îi aştepta pe protestatari la palatul administrativ. La început nu s-a dorit a se face uz de armă. Apoi însă, după îmbulzeala cu soldaţii, se trage în plin. Conform cifrelor consulare au căzut în confruntări circa 150 de răsculaţi, alte surse locale vorbesc de vreo 60 de morţi.
Mitropolitul cade printre primii răniţi. Folclorul spune că el ar fi fost salvat de Ion Creangă, împreună cu colegul său, Ienăchescu, care l-au ascuns în pivniţa unei case din apropiere. Ion Creangă nu a fost un politician în sensul propriu al cuvântului, ci doar un separatist convins. S-a pronunțat împotriva Unirii Principatelor, îi ura pe munteni şi visa la o Moldovă independentă.
N. Rosetti Roznoveanu şi mitropolitul Calinic Miclescu împreună cu 200 de protestatari sunt arestaţi. Capul din umbră al mişcării care finanţase separatismul, Constantin Moruzi, se ascunde la consulatul rus şi fuge apoi în Rusia.
Ca o ironie a sorții, diaconul Ion Creangă va fi “răspopit” mai târziu chiar de către cel pe care l-a salvat, sub motiv că merge la teatru, că poartă o ţinută nepotrivită și că trage cu pușca după vrăbii în locuri nepermise. Mai mult, ministrul Tell îl concediază din învăţământ, ca o consecinţă a înlăturării sale din structurile bisericeşti. În realitate, printre cauzele îndepărtării lui Creangă din preoție mai sunt şi cele referitoare la implicarea acestuia în luptele politice ale vremii sale, și a faptului că, mitropolitul trebuia să se desolidarizeze de toți participanții la revolta separatistă.
Locotenenţa Domnească evită să acuze public Rusia de implicare în mişcarea separatistă, doar îi cere consulatului să-l predea pe Moruzi. Capii revoltei sunt eliberaţi şi acceptă înfrângerea. Doar Teodor Boldur Lăţescu se încăpăţânează să mai scoată broşuri cu accent separatist şi să publice articole nostalgice despre Moldova străbună.
La Iaşi, plebiscitul organizat de guvernul muntean a fost un real succes: pe 8 aprilie s-au acordat 952 voturi pentru Carol I şi doar șase împotrivă, dovadă că mişcarea separatistă nu avea o bază socială şi intelectuală de masă, iar victoria unionistă din Adunarea ad hoc de la 1858 s-a prelungit şi peste iluzoriul incident separatist de la 3 aprilie 1866.
Primul act oficial semnat de prinţul Carol, chiar pe 10 mai 1866, a fost graţierea mitropolitului Calinic Miclescu, urmată de iertarea celorlalţi complotişti moldoveni rămaşi în ţară. Aceştia şi-au înţeles greşeala. Nicolae Roznovanu, după ce a fost graţiat, a reintrat în politică, dar cu ambiţii mai modeste, nu se mai visa Domnul Moldovei, s-a mulţumit să fie consilier municipal în Iaşi în 1868 şi pe urmă deputat, iar în Războiul de Independenţă a luptat cu vitejie şi curaj punându-şi viaţa în slujba României Unite.
Autor: Miruna ZAHARIA
Surse:
Anastasie Iordache (2002). Revoluționarii Golești, pg. 325 – 326
DAN TOMA DULCIU. Un episod din biografia lui Ion Creangă“Mişcarea antidinastică de la Iaşi din Aprilie 1866”
Iulian PÎNIȘOARĂ. SOME CONSIDERATIONS ABOUT THE END OF THE “SEPARATISM” IN MOLDOVA. THE EVENTS FROM APRIL THE 3RD 1866. Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letter and Social Science Series, Supplement 2/2015