EN 
FR 
IT 
Clădirea somptuoasă a fost construită în 1921 ca sediu al redacției revistei de cultură „Viața Românească”. Redactor-șef a fost scriitorul Garabet Ibrăileanu, de la înființare (1906) până la mutarea sediului la București (1930). Grupul de scriitori ai revistei adunase mulți oameni de cultură, precum Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Calistrat Hogaș sau Ionel Teodoreanu.
Arhitectura clădirii este neo-românească și se pot observa ferestrele arcuite de la primul nivel, etajul mai înalt și acoperișul ce depășește cu mult cornișa. În curte, se observă o intrare spre subsolul din curte și patru ferestre la nivelul trotuarului.
Dacă startul a fost unul benefic societății, lucrurile se schimbă total în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, când în clădire s-a mutat chestura poliției. Aceasta reprezenta un organ de poliție, superior unui comisariat, care funcționa doar în orașele mari. Un eveniment tragic a avut loc aici în iunie 1941, la o săptămână după intrarea României în război împotriva Uniunii Sovietice. În data de 29 iunie, în ultima zi de duminică a acelei luni, o serie de evenimente au provocat groază în oraș. Atunci, autoritățile militare au acționat violent asupra populației evreiești.
Mii de persoane, majoritatea bărbați, au fost arestate și ulterior executate în curtea imobilului sau torturate în beci, acțiunea având loc sub pretextul eliminării evreilor, presupuși agenți sovietici. Alți supraviețuitori au fost obligați să curețe sângele din curtea Chesturii.
Pe lângă cei șase ieșeni care au primit titlul „Drepți între popoare”, alți zeci de locuitori s-au opus acțiunilor violente împotriva evreilor sau au ajutat cum au putut, unii fiind bătuți, sau chiar uciși, precum preotul Grigore Răzmeriță de la Mănăstirea Sf. Ilie (demolată în 1953) de peste drum.
PROGRAM: Obiectiv în renovare
POGROMUL DE LA IASI
În anii 1930, populația evreiască din Iași ajunsese aproape la fel de numeroasă ca cea românească, iar funcționarea orașului depindea de conviețuirea celor două etnii. Începând cu 1938 și culminând cu dictatura militară a mareșalului Ion Antonescu, guvernele filonaziste ale României au început să aplice legi antisemite pentru a rezolva „problema evreiască”. Au fost interzise căsătoriile cu români, evreii au fost excluși din funcții, expropriați și privați de drepturi. Ocuparea teritoriilor românești de către URSS în 1940 a fost atribuită „iudeo-bolșevicilor”, fapt ce a crescut antisemitismul local. Se dorea deportarea evreilor, iar ordinele lăsau loc abuzurilor.
Odată cu intrarea României în al Doilea Război Mondial alături de Germania nazistă, s-a lansat atacul asupra Uniunii Sovietice, startul dându-se la Iași în 22 iunie 1941.
Între 28-30 iunie, în urma unui atac orchestrat împotriva comandamentului german din Iași, evreii au fost acuzați că ascund arme și trag asupra armatei sau că trimit informații sovieticilor. Soldații le-au percheziționat casele, bătând, împușcând sau jefuind populația. Mii de evrei, în majoritatea lor bărbați, au fost aduși în curtea Chesturii și împușcați în grup.
Supraviețuitorii au fost trimiși la gară, unde au fost înghesuiți în vagoane pentru vite, ale căror geamuri și uși au fost blocate. În condiții de căldură, aglomerare și lipsă de apă și aer, mii de persoane au murit în chinuri în cele două „trenuri ale morții”. Anchetele au arătat că peste 13.000 de persoane au fost ucise în total în acele zile.
4. Strada Cuza Vodă