Mihai Ursachi este un poet și traducător român a cărui poveste de viață este legată indestructibil de orașul Iași. S-a născut la 17 februarie 1941 în localitatea Strunga. Tatăl său, ofițerul Mihai Ursachi era tot din zona Iașului, localitatea Hândrești, iar mama, învățătoarea Virginia Ursachi, era din Ipotești, județul Botoșani. Și tot în Iași se află strada Fundacul Dochia numărul 9 din „mahalaua celestă Țicău”, locul în care Mihai Ursachi a trăit și a creat cea mai mare parte a operei sale. De asemenea, străzile Sărărie, Tătărași sau zona Copou poartă încă urma pașilor poetului din plimbările făcute după revenirea din exil.
După ce a absolvit studiile liceale la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani, Mihai Ursachi este admis în 1957 la Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Nu termină această facultate pentru că în anul 1961, când încearcă să fugă din țară, este prins și închis timp de 3 ani. După eliberare, Mihai Ursachi își continuă studiile universitare, un an la Facultatea de Medicină Generală din Iași (pe care o abandonează) și apoi la Facultatea de Filologie – Germanistică pe care a absolvit-o ca șef de promoție în 1965.
Mihai Ursachi începe să scrie după vârsta de 25 de ani, debutul literar urmând după cel publicistic. Perioada anilor 1970-1979 este cea în care crează și se remarcă prin opera sa poetică, dar și prin eseuri și traduceri din limba germană, opt volume de poezie stând mărturie a efervescenței sale literare. În toată această perioadă nu a avut un loc de muncă stabil: a fost profesor pentru puțin timp la Liceul „Vasile Alecsandri”, iar vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric.
În viața poetului Mihai Ursachi urmează 9 ani de exil politic în Statele Unite și un nou periplu universitar, de data aceasta ca asistent sau lector de limba germană și doctorand la Universitatea Statului Texas respectiv California. În 1990, după căderea regimului comunist, poetul revine în țară, aducând cu sine o limuzină Dodge Aspen, model 1976-1980, cu care a străbătut America, Oceanul Atlantic și o parte din Europa. Acum mașina este expusă în curtea Casei Memoriale Pogor – Muzeul Literaturii Române din Iași.
Revenit la Iași și până la decesul său din 2004, Mihai Ursachi continuă să scrie, dar mai puțin. Este pentru scurt timp director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” apoi profesor asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și secretar al Asociației Scriitorilor din Iași. De asemenea, a fost și director al Casei de Cultură a Municipiului Iași din Parcul Copou, instituție care îi poartă numele.
În anul 2000 este distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. A mai primit premii ale Uniunii Scriitorilor, ale Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Academiei Române și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (1992) pentru întreaga operă. În anul 2001 a fost candidatul României la premiul Nobel pentru Literatură.
Opera: Inel cu Enigmă (1970); Missa Solemnis (1971); Poezii (1972); Poemul de purpură și alte poeme (1974); Diotima (1975); Marea înfățișare (1977); Arca (1979); Zidirea și alte povestiri (ed. I, 1978); Zidirea și alte povestiri (ed. a II-a, 1990); Poezii (1996); Nebunie și lumină (1999); Inel cu Enigmă. Opere complete (2002); Benedictus (2002).
Autor: Elena JORA