După tragica moarte a marelui voievod Mihai Viteazul în august 1601, pe Câmpia Turzii, corpul a rămas la locul asasinatului, fără a se cunoaşte ceva referitor la locul în care se află. Însă, capul voievodului a fost luat de Radu Buzescu Clucerul şi adus, în anul 1603, la Mănăstirea Dealu.
Singurul moment în care craniul domnitorului a fost scos din Mânăstirea Dealu a avut loc în timpul Primului Război Mondial, pentru a nu fi profanat de ocupația germană.
În octombrie 1916, trupele germane și aliații lor ocupaseră deja Muntenia și Oltenia. Față de situația creată s-au luat măsuri de protejare a unor artefacte neprețuite ale poporului român, printre care și craniul lui Mihai Viteazul, aflat la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște. În acest sens, preotul profesor Alexandru Dolinescu și profesorul de limba română Teodor Naum au primit misiunea să ducă la Iași, în cel mai mare secret, caseta în care se afla capul voievodului.
Adus cu trenul, craniul lui Mihai Viteazul ajunge la Iași la 16 octombrie 1916 și este adăpostit într-o tainiță a Mitropoliei.
Unele surse menționează și faptul că înaintarea germanilor către Moldova i-a determinat pe cei responsabili cu salvarea craniului lui Mihai Viteazul să-l trimită, împreună cu tezaurul țării, la Moscova. Însă, craniul nu a mai fost trimis împreună cu restul tezaurului către Moscova, ci dus în Crimeea și ținut ascuns într-o valiză. Pentru această misiune a fost ales veghetor deputatul Petrache Gârboviceanu, un colaborator apropiat al lui Spiru Haret. În noiembrie 1918, craniul revine la Iaşi.
După terminarea războiului, la 22 august 1920, trenul regal pornește de la Iași spre Târgoviște purtând capul domnitorului. La 26 august, după opriri în mai multe gări din țară, pe ruta Bacău, Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Ploiești ajunge, în sfârșit, la Târgoviște, unde este primit cu onoruri militare. După slujba religioasă ținută în fața bisericii mănăstirii, regele Ferdinand este cel care cimentează capacul sarcofagului în care a fost depus craniul lui Mihai Viteazul. În acel moment, Nicolae Iorga rostește ca “niciodată această prețioasă relicvă să nu mai părăsească sfântul locaș în care a fost depusă”.
Autor: Miruna ZAHARIA