EN 
FR 
IT 
Acesta este cel mai vechi așezământ religios din Iași (1492) și face parte din lanțul de ctitorii ale Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. A fost însă restaurată radical între 1884-1904 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy.
Bisericii i s-a spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”, spre a o deosebi de alte construcții cu același hram. Aici au fost unși (investiți) mai mulți domni ai Moldovei, după mutarea capitalei Moldovei de la Suceava la Iași în 1564. În decursul timpului, a suferit avarii provocate de incendii și cutremure, fiind reparată în mai multe rânduri. În urma trecerii sultanului Mehmed al IV-lea în Iași (20-28 iulie 1672), în drum spre Polonia, biserica a fost închisă. În timpul reparațiilor ulterioare realizate de Voievodul Antonie Ruset în 1676, s-au adăugat și unele ziduri, din care unele porțiuni sunt vizibile și astăzi. Incendiul din 1725 a lăsat biserica ruinată până în 1758, când a fost refăcută de Domnitorul Ioan Teodor Callimachi. Înfățișarea actuală se datorează amplelor lucrări sub conducerea arhitectului francez Lecomte de Noüy începând cu 1884. La momentul începerii lucrărilor, biserica era de două ori și jumătate mai mare, datorită extinderilor realizate de-a lungul timpului, ce îi aduseseră mai multe acareturi și încă două altare laterale. În secolul al XIX-lea, biserica avea cinci hramuri, iar Sfânta Liturghie se oficia în trei limbi simultan, în fiecare altar: greaca veche, slavona și româna. Arhitectul francez hotărăște demolarea ansamblului datorită presupusei stări precare a zidăriei, și reconstruirea doar a bisericii lui Ștefan cel Mare. Deși s-a încercat reproducerea fidelă a construcției inițiale, actuala biserică este mai înaltă decât cea originală și nu prezintă contraforturile inițiale. Pe locurile celor două altare laterale dispărute, se află acum câte o troiță.
Această biserică face parte din grupul bisericilor orășenești construite de Ștefan cel Mare, caracterizate prin mărirea pronaosului și prin absidele laterale care dau bisericii o formă de cruce. A fost construită din piatră brută și din piatră de talie la colțuri. La exterior, prezintă șiruri de cărămidă aparentă care încadrează arcade, ocnițe cu 282 de chipuri de sfinți și filosofi precreștini, și o serie de discuri smălțuite sub cornișă care reproduc unele sigilii moldovenești. Particularitățile acestui stil se pot observa și la bisericile ștefaniene din Vaslui, Dorohoi, Bacău, Botoșani sau Hârlău.
În interior, în timpul restaurării, zidul de separare între naos și pronaos a fost înlocuit cu o serie de arcade, mărindu-se astfel spațiul dedicat slujbelor. Pictura a fost realizată către 1900 de francezii Boris Bernard, Emile Picot și P. Mauretal în stil neoclasic, înlocuind pictura bizantină inițială. La intrare în pronaos, se observă, în partea dreaptă, tabloul votiv al lui Ștefan cel Mare și al familiei sale, iar în partea stângă, tabloul familiei regale a României: Regele Carol I de Hohenzollern cu soția Elisabeta și fiica lor, și principele moștenitor Ferdinand și viitoarea Regina Maria, cu cei doi copii ai lor. Scenele din viața Sfântului Nicolae (din Mira), un mare episcop al bisericii creștine din Anatolia din secolul al XIV-lea, sunt mărturii ale exemplului pe care îl oferă lumii întregi. Cea mai importantă scenă este cea în care Sfântul Nicolae coboară pe horn în casa celor trei tinere sărace, pentru ale oferi o punguță de bani ca zestre pentru a se căsători. Această scenă va constitui baza tradiției de a pune cadouri în încălțăminte copiilor de ziua Sfântului Nicolae, la data de 6 decembrie, sau a figurii legendare a lui Moș Crăciun, numit Santa Claus (Nicolaus) în cultura creștină vestică. Decorațiunile interioare, tonurile calde, atmosfera intimă și corul deosebit din timpul liturghiei oferă vizitatorului o experiență deosebită.
PROGRAM VIZITĂ: 08:00-17:00
5. Biserica Barnovschi