În fața Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” se înalță unul dintre palatele cu renume din fosta capitală a Moldovei, Casa Cantacuzino-Pașcanu, construită în 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino – Pașcanu. La început palatul era înconjurat de un zid care delimita în față o grădină mare cu arbori înalți iar în spate erau anexele curții boierești – bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Locul va fi marcat în preajma anului 1855 de o poveste dramatică care va grăbi procesul de dezrobire a țiganilor robi boierești din Moldova și apoi din Țara Românească.

Casa logofătului era renumită în Iași prin arhitectura impozantă, prin locul cheie pe care îl ocupa în oraș, dar și prin sindrofiile și partidele de cărți organizate aici. Domnitorul Moldovei, Grigore Ghica a fost un invitat regulat al casei în perioada domniei sale (1849-1856). După moartea logofătului, clădirea va trece în proprietatea politicianului ieșean Dimitrie Cozadini, devenind chiar reședință regală temporară după 1875, găzduindu-l pe regele Carol I și pe invitații săi în timpul vizitelor la Iași. În salonul de la etaj, reprezentanţi ai conducerii orașului au dezbătut intens în 1879 eliminarea inegalităţilor social-politice cauzate de motive religioase. Clădirea a fost cumpărată de stat pentru a găzdui sediul Corpului IV de armată, aici fiind adăpostite Comandamentul, Brigada de artilerie, Serviciul de Geniu și alte unități militare. În timpul Primului Război Mondial, clădirea devine Reședința Reginei Maria, urmând ca în perioada interbelică să funcționeze aici Institutul de educaţie al fiicelor de militari. În cel de al Doilea Război Mondial, fosta casă cantacuzinească, împrejmuită de grilaj înalt cu țepușe, devenea un lagăr pentru prizonierii de război sovietici, iar mai apoi pentru cei români, după ofensiva rusească. La finalul războiului, clădirea devine cămin al studenților de la Institutul Politehnic, din 1966 devine Palatul Pionierilor, iar după căderea regimului comunist primeşte numele de Palatul Copiilor.

Palatul, construit din piatră și cărămidă tencuită, îmbie privirea trecătorului prin simplitatea și proporționalitatea arhitecturii neoclasice. Asemeni multor alte clădiri boiereşti din aceeaşi perioadă, holul principal este dominat de scările monumentale care duc spre fosta sală de bal, transformată acum în sală de festivităţi.

În prezent, Palatului Copiilor ca instituţie de învăţământ are rolul de a organiza activităţi non-formale specifice timpului liber și de a implica pe copii în proiecte educative. Activitățile sunt împărțite în peste 100 de cercuri, pe domeniile – arte vizuale, muzică și dans, cultură civică, știință și tehnică sau sport și turism.


Palatul Dezrobirii – finalul robiei țiganilor boierești

Logofătul Dumitrache Cantacuzino a avut un copil nelegitim cu Maria, slujitoarea romă a soției sale Profira. După moartea soțului, lipsită de urmași, Profira ajunge să-l îndrăgească mult pe Dincă, băiatul care semăna perfect cu tatăl său. Într-o excursie la Paris, tânărul se îndrăgostește de o franțuzoaică, Clementina, care nu va acepta condiția sa socială. Profira nu a acceptat eliberarea lui nici chiar la insistenţele nepotului ei, domnitorul Grigore Al. Ghica. În 1855, îndrăgostit și neputincios, tânărul a împuşcat-o pe iubită, după care s-a sinucis. Cuprinsă de vinovăție, Profira şi-a dedicat viaţa și averea Spitalului Paşcanu, iar povestea cutremurătoare a grăbit eliberarea robilor.

Help us improve the translation for your language

You can change any text by clicking on (press Enter after changing)

X