Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”: clădirea impunătoare de la baza dealului Copou este elementul dominant al Pieței Mihai Eminescu. Locul este cunoscut în rândul ieșenilor drept La Fundație, deoarece această clădire a adăpostit iniţial sediul Fundației ,,Regele Ferdinand I Întregitorul” și biblioteca acesteia. De-a lungul timpului Instituția Bibliotecii a funcționat în mai multe clădiri. Fondată în 1835 ca Bibliotecă a Academiei Mihăilene, devine Bibliotecă Universitară în 1860, apoi Centrală şi Publică și din nou Universitară din 1916. După cel de-al Doilea Război Mondial, Biblioteca se mută în sediul actual şi fuzionează cu cea a fundaţiei (1950), rezultând Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Realizată între 1930-1934 după planurile arhitectului Constantin Jotzu, a fost construită în semn de recunoştinţă pentru rolul vital pe care l-a avut Iaşul în rezistenţa naţională din Primul Război Mondial. Stilul neoclasic se observă prin fațadă executată în piatră masivă de Ruse, presărată cu medalioane ce reprezintă personalităţi marcante ale culturii naţionale, impresionante coloane ionice, pilaştrii neodorici și mici frontoane triunghiulare. Între coloane, se dorea amplasarea statuilor unor domnitori ai Moldovei, dar greutatea acestora a determinat mutarea lor în vecinătate, rezultând Grupul Statuar al Voievozilor. Clădirea este străjuită de statuia marelui poet Mihai Eminescu adusă din fața Universității, ce înlocuieşte monumentul Marii Uniri din 1918, distrus în al Doilea Război Mondial.

În interior, vizitatorul se lasă învăluit de frumusețea decorațiunilor lucrate în marmură de Carrara şi mozaic veneţian ce reprezintă diferite efigii ale României. Statuia regelui Ferdinand I tronează în capătul scărilor monumentale, amintindu-ne de rolul său esențial în apărarea României și în întregirea teritoriului național în perioada 1916-1918 cât s-a mutat la Iași. Scările conduc spre cele mai importante încăperi: Aula, renumită pentru acustica deosebită și balconul regal, sala B.P. Hașdeu cu balconul spre Piaţa Mihai Eminescu şi Cupola, un fost observator care oferă o vedere panoramică excepţională. Celelalte încăperi sunt rezervate lecturii şi depozitării inestimabilului tezaur de 2 milioane de volume, alcătuit din manuscrise și cărţi vechi şi rare, unele purtând semnături ilustre, precum Evanghelia cu învățătura de Coresi.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” este și un centru activ de informare și educaţie ce organizează evenimente, concerte caritabile, seri de poezie, expoziții dar și un excelent tur ghidat gratuit al clădirii. Spaţiile de la parter sunt administrate tot de instituţii culturale, precum Sala de lectură a Centrului Cultural German, British Council, Galeriile Regale de Artă sau Cafeneaua Sage.


Regele Ferdinand la Iași și realizarea Marii Uniri

Casa Regală și guvernul român s-au refugiat la Iași în urma cuceririi Bucureștiului de către forțele germane în 1916. Regele Ferdinand I, deși profund afectat de moartea  la doar trei ani a principelui Mircea de febră tifoidă, desfășoară de la Iași o activitate neobosită de recâștigare a teritoriilor pierdute. În același timp, în 1918, se concentrează pe menținerea unei legături constante cu reprezentanții românilor din provinciile istorice, contribuind, împreună cu Regina Maria, la realizarea Marii Uniri din 1918 a provinciilor Basarabia – 27 martie, Bucovina – 28 noiembrie și Transilvania – 1 decembrie. Pe timpul şederii la Iaşi, reşedinţa regelui Ferdinand I a fost actualul Muzeu al Unirii.

Help us improve the translation for your language

You can change any text by clicking on (press Enter after changing)

X